de referendum, la izvoare

izvoare

Sâmbăta trecută, taman în ziua referendumului, am ales şi noi... invitaţia lui Cornel Bujor, care ne-a pregatit de un ospăţ pe cinste la Izvoare. Aer de munte, soare, nori, iz de răşină, pustietate, munţi, gâze şi... un miel la frigare. Am fost aproape toţi tinerii adunării din Baia Mare, alături de caţiva din fraţii mai... experimentaţi (nu le mai dau numele, o să-i recunoaşteţi în poze; asta pentru a nu face o dihotomie între cei ce încă se simt tineri şi... ceilalţi). S-a mâncat, s-a râs, s-a discutat, s-a pierdut vremea, s-a inspirat aer curat, s-a alergat, s-a cântat, s-au făcut poze, s-a muncit. Mai concis, ne-am simţit bine, în mijlocul naturii, alături de... mielul lui Coco. Sau ce a mai rămas din el, până la urmă. Cred că cel mai câştigat a fost Titel (păzitorul casei familiei Zoicaş, puţin mai înalt de un lat de palmă), stăpâna adunând cu atenţie fiecare oscior.

"Experimentaţii" s-au perindat, rând pe rând, pe dinaintea mielului, aducându-şi aportul la frigerea sa. Numai că experinţa s-a dovedit a fi insuficientă şi mielul... necopt. Aşa că a fost nevoie de o nouă repriză la frigare, pe bucăţi. În acest răstimp, ceilalţi, transformaţi în spectatori flecăreţi, ne rezumam la a da indicaţii. Se pare că au prins bine şi friptura a fost excelentă.

În buna tradiţie a ieşirilor la iarbă verde, s-a trecut la mişcare: badmigton, volei (mă rog, un soi de...) şi "aruncatul discului". La asta s-au priceput şi cei mici, foarte gălăgioşi, ca de obicei. Am constatat că suntem înconjuraţi de o trupă bine definită de "piticoţi", deci viitorul ne este asigurat. M-am gândit că asistăm la un fel de revoluţie în domeniu. Şi ceva îmi spunea că or să mai vină. ;)

De aceea am încercat să mă obişnuiesc cu zogomotul specific, ignorând atmosfera agitată creată de Adişor, care apela la veşnicele trucuri de smiorcăieli pentru a obţine cine ştie ce chestie mult visată. În contrast, verişoarele sale de peste ocean s-au arătat foarte blânde. Mi s-a explicat că e doar o aparenţă. Ce bine că nu am dat piept cu realitatea!

Pe la vreo 5, eram pe punctul de a pleca, dar Rudi a organizat o dezbatere ad-hoc pe tema viitorului seminar cu tinerii, de la sfârşitul acestei săptămâni. Dar asta nu a durat prea mult şi ne-am apucat de... "mâţă". Un joc foarte complex, drept pentru care aproape toată lumea a participat, indiferent în ce direcţie sărea mingea din picior. Unii au pus pasiune pentru fiecare minge (asta se poate vedea şi din poze), iar alţii, mai exact altele, au arătat un talent deosebit în a lovi cu piciorul. Deocamdată loviturile s-au rezumat la minge. Atâta noroc!

Nici că puteam plănui o plecare mai reuşită, decât exact înaintea ploii, care ne-a luat prin surprindere, iar noi i-am râs simpatic: oricum, plecam. Cei ce au lipsit au ce să regrete, doar privind pozele.