De 1 mai, anul acesta ne-am întâlnit la Cavnic. Anul acesta… De fapt, nici nu mai ştiu să fi fost undeva în anii anteriori, în formula asta. Mai bine de jumătate din tinerii care ne întâlnim frecvent sâmbătă seara am luat o gură de aer curat la Dănuţ Pode, în casa în care a copilărit. Zona este un amalgam de nou orăşenesc şi tipic moroşean, unde natura se îmbină cu efemerele realizări antropice. Departe de tastatură, semafor şi chitanţa neachitată de două luni la gaz (nici nu ştiu dacă pe dealurile alea s-a auzit de gaz), ne-am stimulat foamea cu mirosul unor tradiţionale „friptane” la grătar. Rând pe rând, cei cu veleităţi de bucătar s-au perindat prin faţa aparatului (cumpărat de Rudi din Metro) demonstrându-şi talentul în arta culinară. După ce ne-am ghiftuit bine cu de toate, Dănuţ a adus o puşcă pe bază de aer comprimat şi am ţintit o cană albastră agăţată într-un copac. Dănuţ ne-a arătat că ştie să ochească şi cu o mână, însă Eli nu s-a lăsat mai prejos şi l-a imitat cu succes. Apoi am trecut la sporturi cu fileu, respectiv una bucată ţeavă, cu un capăt de lemn drept prelungitor. Pseudo voielul nostru ne-a ocupat mai tot timpul. Aici a fost rândul lui Călin să iasă la rampă, echipele în care a jucat el câştigând mai tot timpul. Aşa cum o arată şi pozele, ne-am întins după fiecare minge (o lobdă de muzeu, din piele maro, made în Ukraina, cred, ce avea de câteva ori vârsta lui Adişor). Dimensiunile terenului fiind variabile, în funcţie de elasticitatea furtunului care îl delimita, s-au iscat veşnice discuţii privind mingile care cădeau în sau în afara terenului. Raluca s-a dovedit a fi o gazdă bună şi după câteva seturi de ţopăieli ne-am trezit că trebuie să trecem la o nouă porţie de bunătăţi. Evident, voleiul devenise o treabă din ce în ce mai grea. Asta ne-a dovedit-o şi Dănuţ, care se arunca plin de încredere după fiecare minge care nu avea altă şansă decât să cadă dincolo de linia furtunului.
Într-o vreme, a apărut şi Alin Marta, cu trupa şi l-am pus imediat la treabă, să mai dea jos din kilograme, că l-am văzut mai lenios în ultima vreme. Cum soarele nu răzbea să se arate prea forţos de după culmile Cavnicului ne-am călit cu câteva reprize de frig autohton. Aşa cum sugerează până şi numele localităţii - "cave" - peşteră (sau ceva cuvânt asemănător de origine saxonă), nu am sperat să avem parte de prea multă căldură. Prinşi în febra meciurilor la fileu, nici că mai băgam de seamă acest mic detaliu. Nici măcar surorile nu s-au sinchisit de frig, Dana şi Mogdi Hosu trecând la badminton, iar Loredana arbitrând când un sport, când altul. Singurele afectate de ger au fost Ioana şi Adina, cărora nu le-am prea văzut nasul, ele stând mai mult în casă, la căldurică. Mica vedetă a zilei s-a dovedit a fi Adişor. A început prin a-i articula pe cei din jur cu un băţ de schi găsit prin şoprul lui Dănuţ. Apoi, urla cât îl ţineau plămânii când îl vedea pe Rudi jucând şi se plângea mereu că nu reuşea să aducă mingea ce ieşea în aut. În final, s-a ales cu ceea ce a căutat, respectiv cu o chelfăneală scurtă, după ce s-a căţărat pe un capăt de lemnărie şi nu a vrut să se dea jos. Unul dintre cei mai fericiţi a fost Dani Achim. Fără nevastă sau copii, nu a avut cui să ţină evidenţa. Dar spre seară, după ce soarele s-a retras lăsând în urmă un frig şi mai consistent ce ne-a mânat în casă, l-am lămurit pe Dani să nu-şi facă probleme, că toate vor veni la timpul lor. Am lăsat la urmă musafirii. Personajele importante stau, de regulă, pe bancheta din spate. Dana şi Coco, de pe cele plaiuri cu yankei, au fost alături de noi. I-am găsit schimbaţi fizic, dar cu acelaşi spirit tânăr şi inventiv cu care i-am cunoscut. Mulţumim familiei Pode pentru găzduire şi celor care s-au îngrijit ca totul să iasă bine.
Pozele se pot accesa din titlu sau click pe imaginea articolului.
No comments:
Post a Comment