Sâmbăta trecută, ne-am întalnit în formula deja consacrată, în efectiv aproape complet. Parcă anticipând dificultatea studiului ce avea să urmeze, am început cu partea mai relaxantă, respectiv cu părtăşia. Mai mult discuţii libere între noi. O poveste alături de o cană de ceai oferită cu largheţe de familia Achim. S-au făcut poze, am vorbit de seminarul de la sfârşitul lunii, de mielul ce îl vom prăji peste o săptămână, de blog şi… am baut ceai. După o jumătate de oră am trecut la partea consistentă, respectiv la studiul pildei nunţii fiului de împărat, din Matei, cap. 22, avându-l pe Călin ca moderator.
Împăratul, Dumnezeu, a adresat o invitaţie la nuntă, prin robii Săi. În trei rânduri, cele trei chemări au fost primite diferit. Primele două, au fost adresate poporului evreu, prin profeţi, respectiv prin apostoli. Dar, de fiecare dată, cei invitaţi au refuzat favoarea divină. Mai mult, la a doua chemare, i-au ucis pe robii Împăratului. Dacă ne gândim la modul în care a fost primit mesajul apostolilor de către evrei şi martirajul primilor creştini în mijlocul celor care L-au ucis până şi pe Domnul, este evidentă comparaţia făcută aici de Isus. Prin urmare, Împăratul a “trimis oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea”. În anul 70, oştile romane au distrus din temelii Ierusalimul, poporul Israel fiind pe cale de extincţie. Astfel că Împăratul a adresat o a treia chemare, faţă de cei care nu au fost iniţial pe lista invitaţilor, respectiv celor de la răspântiile drumurilor. Harul a fost luat de la evreu şi oferit grecului. Neamurile au fost cele care s-au bucurat de refuzul evreilor de a se împărtăşi de favorurile ospăţului nunţii. Discuţiile s-au diversificat pe măsură ce au apărut teme cum ar fi aceea a hainei de nuntă şi a celui găsit fără ea. S-au expus mai multe părerii. Una ar fi aceea că îmbrăcămintea, care reprezintă haina dreptăţii lui Hristos, se primeşte în momentul unei depline consacrări. O alta s-a referit la faptul că haina dreptăţii se leagă de neprihănirea care vine prin credinţă – noi suntem socotiţi neprihăniţi datorită credinţei noastre (Romani 3 şi Galateni 3). Oricare ar fi explicaţia, ideea este că haina dreptăţii lui Cristos cu care suntem acoperiţi, trebuie păstrată curată, prin faptele noastre bune şi prin propriile eforturi de a ne jertfi din ceea ce avem pentru cauza Domnului.
În ceea ce priveşte pe nutaşul găsit fără haină, am avut iar mai multe puncte de vedere. Toate ne-au ajutat să înţelegem mai bine mesajul pildei. Am pornit de la ideea că în cazul evreilor antici, nuntaşii îmbrăcau o haină anume, numită haină de nuntă. Nimeni nu participa la ospăţ dacă nu o purta. În cazul speţei noastre, au existat două posibilităţii: fie omul a intrat fără ea, fie a dezbrăcat-o ulterior. Cei care intră fără haină îi reprezintă pe aceia care nu reuşesc să ajungă la o împăcare cu Dumnezeu şi doresc să ajungă la ospăţ într-un mod viclean. Aceia care o leapădă sunt cei priviţi de Domnul ca îndreptăţiţi, dar ajung să nesocotească harul primit şi îl pângăresc. De asemenea, propria mândrie şi aprecierea faptelor personale în locul meritelor lui Cristos duce la pierderea preţioasei îmbrăcăminţi. Haina de nuntă nu mai are nicio valoare în ochii lor, la fel cum nici ei nu mai au calitatea de nuntaşi în ochii Împăratului. Astfel, ei sunt scoşi în întunericul de afară. Reprezintă aceasta a doua moarte sau nu? – ne-am ferit a da un răspuns tranşant, Dumnezeu rămânând acela care dă verdicte. Lecţia noastră fiind aceea de a înţelege valoare hainei pe care o purtăm şi necesitatea de a o păstra aşa cum am primit-o, pentru a nu ajunge să fim scoşi de la ospăţul nunţii.
De asemenea, a fost expusă şi versiunea conform căreia aceia care sunt găsiţi fără o haină de nuntă îi reprezintă pe lupii în piei de oi care arată a fi iniţial acceptaţi de Domnul, dar care sunt ulterior găsiţi nevrednici de nuntă. Cei cărora Isus le spune să se depărteze de la El, că niciodată nu i-a cunoscut, la fel cum nu a cunoscut nimic din ceea ce au făcut în “numele Lui“.
Ultima parte am alocat-o învăţării a două cântări, prezentate în duminica ce a urmat în faţa adunării. Una are la bază textul din Psalmul 15, iar cealaltă evocă imaginea Ierusalimului.
No comments:
Post a Comment