intalnire tineri - baia mare, 17 martie, 2007

Sâmbăta trecută, ne-am întâlnit din nou, la casa de adunare din Baia Mare, în număr de 15. Câteva absenţe, dar motivate. Am avut şi un vizitator, Vlad venind cu prietena. Programul a constat într-o continuare a studiului început din Geneza (am reluat de la capitolul 9). Ca de obicei, am făcut o recapitulare a ceea ce am studiat data trecută, pentru fixarea cunoştinţelor şi pentru ca tinerii care nu au avut posibilitatea de a fi cu noi să se familiarizeze cu subiectul. Partea aceasta a Genezei ne relatează despre perioada potopului şi a modului în care Dumnezeu a pedepsit neascultarea oamenilor din timpul lui Noe şi a unor îngeri care nu şi-au păstrat vrednicia. De obicei, luăm câteva capitole, dar acum am insistat doar pe unul, acesta dând naştere la multe întrebări. Pentru început, cineva a prezentat un rezumat al acestui capitol, după care s-a trecut la întrebări.

La fel ca lui Adam, în Grădina Eden, Dumnezeu le-a spus lui Noe şi fiilor lui: să crească (în număr), să se înmulţească, să umple pământul şi să-l stăpânească. În plus, a adăugat: "să apuce groaza şi frica de voi pe orice dobitoc de pe pământ". Daniela Morar a ridicat întrebarea dacă înainte de potop animalele erau sălbatice sau doar după potop au ajuns în această stare. Având în vedere faptul că în arcă au intrat animale timp de 7 zile, arată că între om şi animal relaţia nu era atât de degradată. Însă, după ieşirea din Eden, pământul a fost blestemat, ceea ce implică faptul că şi vieţuitoarele de pe el au fost blestemate (posibil a se fi sălbăticit într-o oarecare măsură). Problema a rămas deschisă (deşi declaraţia Domnului, din versetul 2, ne face să credem că ceva s-a schimbat între animale şi om). De asemenea, tot referitor la animale, se mai aminteşte ceva. Dumnezeu permite omului să consume carne (exceptând sângele acesteia în stare naturală). Nu ştim dacă înainte oamenii mâncau carne, dar putem presupune că da, având în vedere răutatea extremă la care se ajunsese.

În versetul 6, am sesizat un aspect interesant. Domnul îi spune omului să nu verse sângele semenului său (adică să nu ucidă) şi imediat se face precizarea că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu. Lipsa de legătură între cele două este doar aparentă, Dumnezeu amintindu-i omului că a fost creat după trăsăturile sale (drept, înţelept, puternic şi iubitor) şi nu trebuie să-şi ucidă aproapele, ci să dea dovadă, în primul rând, de iubire, căci altfel, dreptatea lui Dumnezeu va cere sângele înapoi sângele celui care a ucis (versetul 5). Ca o concluzie la această primă parte, am văzut că indicaţiile şi privilegiile date de Dumnezeu omului au fost un prim set de legi referitoare la relaţia interumană, legătura om – mediu înconjurător şi alimentaţie.

În acest capitol se aminteşte şi de primul legământ dintre om şi divinitate. Creatorul face un legământ cu creaturile sale terestre (om şi animale), stabilind că nu va mai distruge niciodată în acest fel viaţa de pe pământ. A fost un legământ veşnic, pecetluit cu simbolul acestuia – curcubeul. De aici am desprins că înainte de potop acest fenomen nu era vizibil, datorită faptului că razele soarelui nu pătrundeau atât de puternic prin sferele de aer şi apă ce înconjurau Pământul. Abia după căderea acelei sfere de apă, ce a declanşat un cataclism global, soarele a fost atât de evident precum este azi şi fenomenul curcubeului a fost posibil. Că un asemenea cataclism a avut loc este adeverit de descoperirile unor mamifere ierbivore la poli, care au fost surprinse de o schimbare bruscă de climă, ele fiind criogenizate instantaneu. O legătură între potop şi schimbarea climatică este foarte plauzibilă. De asemenea, schimbarea produsă de căderea acelui inel sau acelei sfere a dus la apariţia unor fenomene chimice noi. Vedem că mustul a fermentat şi a devenit vin, altfel nu ne explicăm cum un om al lui Dumnezeu s-a îmbătat după ce a băut din rodul viţei. Cel mai probabil, el nu a cunoscut înainte efectul vinului.

Am dat şi nişte definiţii ale legământului (promisiune, înţelegere, contract, acord) şi am văzut că acesta a constituit a doua promisiune făcută omului, după cea din Eden, în care Dumnezeu îi dă omului o speranţă – şarpele va muşca din călcâiul femeii, dar sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui (cu trimitere evidentă la venirea unui Mântuitor).

În partea finală a textului, se amintesc cei trei fii ai lui Noe şi faptul că Ham este blestemat de tatăl său, iar Sem şi Iafet, binecuvântaţi. Ne-am oprit puţin asupra urmaşilor acestora, anticipând capitolul următor. Din Sem se trag semiţii, popoarele orientului apropiat (evrei, arabi etc), din Ham vine rasa de culoare (urmaşii lui Ham stabilindu-se în nordul Africii), iar Iafet este părintele popoarelor indo-europene. Menţiunea din versetul 27 – "Dumnezeu să lărgească locurile stăpânite de Iafet, Iafet să locuiască în corturile lui Sem, şi Canaan sa fie robul lor" – ne duce cu gândul la faptul că favoarea a fost dată iniţial evreilor, urmaşi ai lui Sem, neamurile, marea lor majoritate indo-europene (adică Iafet) fiind abia ulterior primite la Dumnezeu, care a deschis uşa acestora, prin Corneliu. Aşa a ajuns şi Iafet să locuiască în locurile binecuvântate de Dumnezeu. Cât despre Canaan (fiul lui Ham), vedem că ajunge robul celorlalţi. Ajunge să ne gândim la sclavia rasei negre de-a lungul veacurilor şi exploatarea acesteia până de curând şi înţelegem uşor sensul versetului. Deşi nu se spune aici, şi el va ajunge sub favoare ("Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod [...] fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus" – Gal. 3:28).

Totodată, am studiat şi semnificaţia numelor celor trei fii. Sem (în ebraică, Şem) înseamnă "nume", Ham semnifică "fierbinte", iar Iafet are înţelesul de "deschis". Şi, cum nimic nu e întâmplător, am remarcat că nici acestea nu erau întâmplătoare, ba, chiar adeveresc ceea ce am reţinut înainte. Lui Iafet (deschis) i se deschid corturile lui Sem. Daniel Pode a sesizat că Ham (fierbite) poate fi si ars, deci chiar culoarea pielii putea fi mai închisă, iar Iafet (deschis) putea fi numit aşa şi din pricină că pielea ar fi sugerat asta (o culoare mai deschisă, probabil, aşa cum au fost urmaşii săi), iar Şem (nume) a fost cel căruia i sa revelat Dumnezeu, prin Moise. El a aflat astfel care este numele adevărat al lui Dumnezeu. Au fost doar nişte remarci, nu trebuie luate ca adevăruri absolute, dar ne-am bucurat de corelaţiile pe care le-am putut face.

În final, după o oră bună de studiu, aşa cum am hotărât, am discutat liber (20 – 30 de minute) despre tinerii de la noi şi din alte ţări şi despre cum ne adunam acum 10 – 15 ani. Aici, trebuie să recunosc că au fost mai mulţi participanţi la discuţii, deşi nici la studiu nu pot spune că nu s-au arătat doritori. Fiecare a zis ceva. Am hotărât să avem astfel de minute de relaş, în care ne putem familiariza mai bine unii cu alţii şi vorbi deschis, fără trac sau teama de a greşi. Despre orice, probleme personale, administrative sau ceea ce ne frământă.

Am transmis tinerilor saluturile fraţilor de dincolo de ocean, cu care am discutat în ultima săptămână şi aceştia au răspuns în acelaşi fel. Sper ca românii din State să citească acest post.

Am încheiat, cu o jumătate de oră de cântări, în acordurile chitarei lui Raluca.

De asemenea, am stabilit şi ce vom studia la următoarele întâlniri. În primul rând, două pilde, cea a lucrătorilor viei şi a vierilor (studii moderate de Sergiu şi Vlad), iar peste două săptămâni, continuăm din capitolul 10 al Genezei (probabil, moderator va fi Alin Marta).

Îi mulţumim Domnului pentru studiu şi părtăşia avută!

Ciprian D.