mari reformatori (II)

Viaţa lui Jan Hus s-a înscris între acelea ale marilor reformatori religioşi ai veacurilor trecute. A fost un perseverent apărător al adevărului, luptând până în ultima clipă a vieţii împotriva unui sistem religios pervertit, ce se pretindea a fi Mireasa lui Cristos. Încă înainte de naşterea sa în Boemia, teritoriu cu populaţie preponderent cehă, dar fiind din punct de vedere administativ considerat tărâm german, Evanghelia fusese tradusă, iar serviciile religioase erau ţinute în limba cehă. În rândul maselor se simţea nevoia unei schimbări religioase. Oamenii începuseră să realizeze că dominaţia bisericii catolice nu reprezenta Împărăţia de 1.000 de ani a lui Cristos. Iar papa nu se comporta precum un vicar al lui Dumnezeu pe pământ.

Terenul pentru Jan Hus a fos pregătit de mare reformator ce i-a precedat – englezul John Wycliffe. Regina Angliei, care fusese convertită la învăţăturile lui Wycliffe, era o prinţesă originară din Boemia, iar prin influenţa ei, lucările reformatorilor au fost larg răspândite în ţara natală. Chiar înaintea lui Hus, în Boemia au existat numeroase nume care s-au ridicat pentru a condamna sistemul papal, afirmând că singura autoritate căreia credincioşii trebuie să i se supună este Dumnezeu. În faţa acestor ameninţări, conducerea bisericii de la Roma nu a rămas pasivă şi a încurajat permanent predicarea în limba latină, o limbă pe care cei mai mulţi din popor nu o cunoşteau, încercând să-şi asigure în continuare supremaţia, în spatele ingnoranţei maselor.

Într-un asemenea context socio – religios a apărut Jan Hus, la sfârşitul secolului al XIV-lea. El a provenit dintr-o familie modestă. Tată său a murit pe când Hus avea o vârstă fragedă, iar mama lui a fost cea care s-a îngrijit de educaţia primită. Ea era o femeie evlavioasă şi considera educaţia şi temerea de Dumnezeu ca fiind cele mai preţioase comori. Astfel, a căutat să îi asigure şi fiului ei această moştenire. Hus a studiat la şcoala provincială, după care, în 1386, a ajuns la Universitatea Karl, din Praga, fiind primit ca student bursier şi obţinând la absolvirea studiului gradul de "Magister Artium". La universitate, Jan Hus s-a distins repede prin străduinţe neobosite şi înaintare rapidă, în timp ce viaţa lui fără reproş şi purtarea amabilă şi curtenitoare i-au câştigat un respect unanim. El a fost un adept sincer al bisercii catolice şi un cercetător sârguincios al adevărului.

După terminarea studiilor, el a intrat în rândul preoţiei, devenind în scurtă vreme o figură cunoscută şi apreciată, ulterior el fiind chemat la curtea regelui. A fost numit profesor, iar mai târziu, rector al universităţii la care studiase. În doar câţiva ani, umilul student bursier a devenit mândria ţării, iar numele lui s-a făcut cunoscut în ţările din jur. Prin intermediul lui Hieronymus din Praga, întors din Anglia, Jan Hus a ajuns să aprofundeze operele profesorului de teologie din Oxford, John Wycliffe, opere care l-au încântat în mod deosebit. El a citit cu interes lucrările respective, socotindu-l pe autorul acestora ca fiind un creştin sincer şi era înclinat să privească favorabil reformele religioase pe care acesta le pomova.

Cam în aceeaşi perioadă, la Praga au sosit doi străini din Anglia, oameni de cultură, care primiseră lumina lui Wycliffe şi veniseră să o răspândească şi în acea partea a Europei. Probabil, dacă ar fi început cu un atac deschis contra papei, ar fi fost repede reduşi la tăcere de către autorităţi. Ei, în schimb, au folosit alte mijloace pentru a-şi atinge scopurile. Fiind pictori talentaţi, cei doi au expus două tablouri într-un loc public. Unul reprezenta intrarea lui Isus în Ierusalim, blând şi călare pe un asin, aşa cum ne spune Matei, în cap. 21, urmat fiind de ucenicii Săi, ce purtau veşminte prăfuite de călătorie. Tabloul al doilea reprezenta o procesiune pontificală, papa fiind înveşmântat în hainele lui bogate, purtând o coroană întreită, călare pe un cal alb, strălucitor, împodobit cu cele mai de preţ podoabe, precedat de trompetişti şi urmat de cardinali şi prelaţi în veşmite scumpe. Cele două reprezentări au constituit o predică mută, ce a atras atenţia tuturor claselor de oameni. Mulţimile veneau să privească picturile şi cu toţii înţelegeau morala, fiind impresionaţi de contrastul dintre blândeţea şi umilinţa Domnului Isus şi mândria papei, pretinsul Său rob. O tulburare mare a cuprins Praga, iar cei doi au fost nevoiţi să părăsească în grabă oraşul.

Unul dintre cei care au înţeles mesajul a fost şi Jan Hus, care a predat ideile inovatoare ale lui Wycliffe studenţilor săi. Mulţi dintre aceştia fiind germani, au dus cu ei lumina şi în patria natală. În anii care au urmat, Hus a predicat teoria reformei în bisericile din Praga. Veştile despre activitatea sa au ajuns şi la Roma, iar Hus a fost somat să se prezinte înaintea papei. Evident, dacă s-ar fi supus, s-ar fi expus la o moarte sigură. Regele şi regina Boemiei, Universitatea, membrii nobilimii şi angajaţii guvernului s-au unit pentru a cere suveranului pontif să îngăduie ca Hus să rămână la Praga. Papa nu a privit cu ochi buni această susţinere a lui Hus şi a procedat la judecarea şi condamnarea lui Hus, declarând oraşul Praga sub interdicţie. Pe vreme aceea, o astfel de sentinţă era menită a creşte spaima maselor vizavi de papă, care era privit ca însuşi reprezentantul lui Dumnezeu, ţinând cheile cerului şi iadului, şi având puterea de a pronunţa judecăţi. Se credea că atâta vreme cât acea interdicţie era menţinută, porţile cerului erau închise pentru regiunile respective, iar morţii aruncaţi afară din paradis. Toate slujbele religioase erau suspendate, bisericile închise, iar morţii înmormântaţi fără slujbă religioasă. Datorită predicilor ţinute de Hus în Capela Betleem din Praga, în limba cehă, precum şi a mesajului său dur la adresa vieţilor imorale şi pline de lăcomie şi desfrâu, el a fost excomunicat de papă, după ce, în prealabil, episcopul de Praga i-a interzis a mai ţine slujbe religioase. Însă Hus nu a respectat deciziile superiorilor săi şi, beneficiind de suportul curţii regale, el a continuat să îşi promoveze ideile privind libertatea religioasă şi de gândire, încă un an. Principalele acuze pe care el le-a adus bisericii romane au fost acelea că apela la cruciade pentru a-şi motiva propriile interese şi obţinerea de venituri din emiterea indulgenţelor şi bulelor papale pentru iertarea păcatelor.

După un timp, Praga a fost cuprinsă de tulburări fără precedent, iar o mare parte dintre locuitori îl acuza pe Hus ca fiind cauza tuturor nenorocirior care se abătuseră asupra lor, cerând a se preda Romei. Pentru a potoli furtuna, Hus s-a retras un timp în satul natal. Între 1412 – 1414, Jan Hus s-a refugiat în Boemia de sud, în Ziegenburg şi în cetatea Krakovec, din Boemia centrală. În perioada refugiului său a scris mai multe lucrări în limba cehă, folosind o limbă literară şi contribuind la traducerea Bibliei şi a Vechiului Testament (1413) în lucrarea Postila. Deaorece papa Johannes XXIII a pornit o nouă cruciadă împotriva oraşului Neapole, promiţând iertarea păcatelor tuturor celor care participă la această cruciadă, Hus a luat din nou atitudine, străbătând Boemia ca predicator. În cursul periplului său, mase mari de localnici i s-au alăturat.

Hus a revenit în Praga şi a continuat să ţină discursuri şi mai dure la adresa papei, predicând cuvântul lui Dumnezeu în toate bisericile. Astfel, şi-a atras de partea sa atât o mare parte a poporului, cât şi curtea regală. Alături de el a fost şi bunul său prieten Hieronymus, care continua munca începută de Wycliffe, în Anglia. Tot în acea perioadă, schisma în sânul bisercicii catolice atingea culmi de nebănuit, trei papi ajungând să-şi dispute supremaţia, pornind războaie unul împotriva altuia. Însă Hus îi condamna permanent, tunând împotriva lor şi acuzând pe faţă nelegiuirile Romei.

În anul 1414, el este convocat la Conciliul de la Constanţa (o aşezare pe malul lacului Boden, între Germania şi Elveţia de azi). Însuşi împăratul german Sigismund i-a asigurat lui Jan Hus drum liber, printr-o scrisoare oficială, emisă în acel an. Astfel, Hus s-a prezentat la Constanţa, beneficiind de o primire călduroasă din partea autorităţilor şi a locuitorilor. Însă, la scurt timp, papa a ordonat arestarea sa. Poporul şi împăratul Sigismund nu au putut accepta iniţial această sfidare a decretelor imperiale, dar, au fost nevoiţi a se supune ordinelor primite de la Roma. Ulterior, Hus a fost condamnat la moarte, prin arderea sa pe rug. De atunci ne-au rămas memorabilele cuvinte, "o sancta simplicitas!" (o, sfântă naivitate), spuse de Hus, în timp ce, înainte de a fi aprins focul, o batrânica, pătrunsă de fervoare religioasă, s-a apropiat şi ea de rug, aruncând un manunchi de nuiele. Probabil credea că prin gestul său, de a contribui la arderea unui presupus eretic, îşi va mântui sufletul. Ori, poate, considera că îşi va aduce aportul la stârpirea ereziei din poporul Domnului. Niciuna din cele două nu s-au întâmplat. Mai mult, viaţa lui Jan Hus a rămas în istorie ca un exemplu viu de luptă pentru un ideal, în acest caz, idealul Adevărului suprem. După moartea sa, mulţi credincioşi i-au călcat pe urme, promovându-i ideile. În plan social, activitatea lui Hus s-a lăsat cu urmări dintre cele mai remarcabile, masele trezindu-se şi revoltându-se împotriva conducerii religioase papale care le-a subjugat atâtea secole. La scurt timp după arderea lui Hus, a fost rândul lui Hieronymos să ajungă pe rug, tot la Constanţa, după ce a intrat în cetate, la auzul veştii morţii prietenului său.

Ca o palidă consolare, în 1999, fostul papă, Ioan Paul al II-lea, şi-a cerut iertare în numele bisericii catolice pentru uciderea lui Jan Hus