Venirea lui Mesia, un moment decisiv al istoriei umane

Naşterea Mântuitorului a fost un eveniment aşteptat la acea vreme de poporul Iudeu, dar puţini au fost aceia care i-au înţeles adevărata menire. Puţini au recunoscut în Pruncul născut într-o iesle din Betleem pe Mesia, promisul lui Dumnezeu, cel care avea să devină Mântuitorul lumii întregi.

"În câmpia Betleemului, erau nişte păstori, care stăteau afară în câmp şi făceau de strajă noaptea, împrejurul turmei lor. Şi iată, că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor şi slava Domnului a strălucit în jurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: ." (Noul Testament, Evanghelia după Luca, 2, 8-11) Acesta este mesajul îngerului Domnului şi nu are relevanţă faptul că unii serbează naşterea Mântuitorului la 25 decembrie, alţii la 6 ianuarie, iar alţii argumentează că evenimentul a avut loc la începutul lunii octombrie, ideea este că un astfel de caracter, a cărui naştere, moarte şi înviere înseamnă atât de mult pentru familia umană, merită a fi sărbătorit de fiecare dată când avem ocazia.

Naşterea lui Iisus Hristos a avut loc într-un context istoric marcat de numeroase profeţii referitoare la venirea sa, dar poporul în mijlocul căruia s-a născut nu a crezut că El este Mesia, Cel promis. Cel care a prezis locul naşterii Sale a fost profetul Mica. "Şi tu, Betleeeme, Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi, din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei." (Vechiul Testament, Mica, 5,2) Betleem înseamnă "casa pâinii, casa îndestulărilor". Deşi anterior i se spusese Efrata, la acea vreme se numea Betleem sau Vifleem (Viflaim), nume sub care a fost preluat de tradiţia populară. Cu toate că părinţii pământeşti ai lui Iisus (Maria şi Iosif) locuiau în Nazaret (localitate în regiunea Galileea), ei erau originari din Betleem, cetatea lui David (regiunea Iudea). Printr-un ordin imperial, fiecare locuitor trebuia să "se înscrie" în cetatea sa de origine. Obligaţi de acest recensământ, părinţii lui Iisus s-au deplasat în Betleem, care a devenit locul naşterii sale. În acest fel, vechile profeţii au fost împlinite.

Steaua călăuzitoare

Sfânta naştere a fost marcată şi de apariţia unei stele strălucitoare pe bolta cerească. Trei magi (astrologi ai vremii) au interpretat aceasta ca fiind un semn al naşterii unui trimis al divinităţii şi au pornit în căutarea Lui. Veniţi din "Răsărit", cei trei (Baltazar, Gaşpar şi Melchior, aşa cum îi numeşte tradiţia creştină) au ajuns în oraşul Ierusalim, călăuziţi fiind de steaua strălucitoare. Crezând că un "Împărat" nu se poate naşte decât într-un oraş însemnat, precum era Ierusalimul, astrologii au ajuns la Irod, regele iudeilor, pe care l-au întrebat despre noul-născut. Mare le-a fost mirarea, aflând că în Cetatea Sfântă nimeni nu ştia despre un fiu de împărat ce tocmai s-a născut. Nici chiar împăratul Irod nu ştia şi s-a tulburat mult la auzul acestei veşti, el văzând în aceasta o posibilă ameninţare la adresa tronului său. Ştiind că Dumnezeu promise poporului un Mântuitor, Irod i-a adunat pe preoţii de seamă şi cărturarii norodului, de la care a aflat că în Betleemul din Iudeea avea să se nască Mesia. Astfel, Irod i-a îndrumat pe cei trei magi să meargă în Betleem, căci acolo ar fi locul indicat de profeţii. Ieşind de la Irod, astrologii au fost călăuziţi de steaua strălucitoare până la Betleem, unde aceasta s-a oprit. "După ce au ascultat pe împăratul, magii au plecat. Şi iată că steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor până ce a venit şi s-a oprit înaintea locului unde era pruncul. Au intrat în casă, au văzut Pruncul, cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis visteriile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă." (Noul Testament, Evanghelia după Matei, 2,9-11) Aceste daruri aveau menirea de a arăta că Pruncul era Mesia, cel trimis de Dumnezeu, "Mielul care va ridica păcatele lumii".