toate drumurile duc la Roma

Sarbatoarea Craciunului isi are originea in vechea sarbatoare romana Saturnalia, care dura intre 17-23 decembrie. Initial, parintii Bisericii au stabilit ca data nasterii lui Hristos va fi 6 ianuarie. In timp, acestia au realizat ca trecerea de la lumea pagana la cea crestina nu s-a facut fara preluarea unor traditii vechi de mii de ani. De aceea, pentru atragerea credinciosilor la noua religie, incepand cu secolul al IV-lea, data nasterii Mantuitorului a fost schimbata pentru 25 decembrie, data care avea un puternic corespondent in sarbatorile de iarna ale romanilor.
Ziua de 25 decembrie nu a fost aleasa intamplator, aceasta s-a suprapus peste sarbatoarea nasterii lui Mithra, Natalis Solis Invictis (nasterea soarelui invincibil). In aceeasi perioada a anului, la inceputul lunii ianuarie, romanii sarbatoreau Calendele.
Inlocuind principalele sarbatori pagane, Craciunul a preluat obiceiurile legate de acestea. Biserica nu a urmarit desfiintarea vechilor datini, ci plasarea acestora intr-un nou context religios. Semnificativ in acest sens este exemplul papei Grigore I, care il sfatuieste pe episcopul Augustin "sa nu darame templele anglilor, ci sa ridice in ele altare crestine, pentru ca poporul sa vina in locurile sfinte obisnuite lui".
Azi gasim numeroase reminiscente din Saturnalia romana, in special la romani si popoarele slave. Sarbatoarea Craciunului este una a ospetelor bogate, dintre care se remarca ospatul colindatorilor la sfarsitul colindatului. Toata lumea se simte bine, veselia este cuvantul de ordine.
In mod similar, Saturnalia era sarbatoarea ospetelor copioase, chiar orgiastice, a vizitelor si a schimburilor de daruri. Un element aparte il reprezenta pozitia sclavului, care avea dreptul de a sedea la masa cu stapanul sau. Traditia s-a pastrat foarte bine la poloni si bielorusi, cand in a doua zi de Craciun, "Gospodarul cu sluga / Merg amandoi pe acelasi drum / Sluga si cu stapanul / Beau bere impreuna". In era crestina, taierea porcului are loc mai ales inaintea Craciunului si este facuta in chip ceremonios, ca o adevarata jertfa, intocmai ca si la Saturnalia, cand se alegea un rege al serbarii (dintre sclavi), care avea drepturi si libertati nelimitate, ce mai apoi era ucis.

Venirea lui Mesia, un moment decisiv al istoriei umane

Naşterea Mântuitorului a fost un eveniment aşteptat la acea vreme de poporul Iudeu, dar puţini au fost aceia care i-au înţeles adevărata menire. Puţini au recunoscut în Pruncul născut într-o iesle din Betleem pe Mesia, promisul lui Dumnezeu, cel care avea să devină Mântuitorul lumii întregi.

"În câmpia Betleemului, erau nişte păstori, care stăteau afară în câmp şi făceau de strajă noaptea, împrejurul turmei lor. Şi iată, că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor şi slava Domnului a strălucit în jurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: ." (Noul Testament, Evanghelia după Luca, 2, 8-11) Acesta este mesajul îngerului Domnului şi nu are relevanţă faptul că unii serbează naşterea Mântuitorului la 25 decembrie, alţii la 6 ianuarie, iar alţii argumentează că evenimentul a avut loc la începutul lunii octombrie, ideea este că un astfel de caracter, a cărui naştere, moarte şi înviere înseamnă atât de mult pentru familia umană, merită a fi sărbătorit de fiecare dată când avem ocazia.

Naşterea lui Iisus Hristos a avut loc într-un context istoric marcat de numeroase profeţii referitoare la venirea sa, dar poporul în mijlocul căruia s-a născut nu a crezut că El este Mesia, Cel promis. Cel care a prezis locul naşterii Sale a fost profetul Mica. "Şi tu, Betleeeme, Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi, din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei." (Vechiul Testament, Mica, 5,2) Betleem înseamnă "casa pâinii, casa îndestulărilor". Deşi anterior i se spusese Efrata, la acea vreme se numea Betleem sau Vifleem (Viflaim), nume sub care a fost preluat de tradiţia populară. Cu toate că părinţii pământeşti ai lui Iisus (Maria şi Iosif) locuiau în Nazaret (localitate în regiunea Galileea), ei erau originari din Betleem, cetatea lui David (regiunea Iudea). Printr-un ordin imperial, fiecare locuitor trebuia să "se înscrie" în cetatea sa de origine. Obligaţi de acest recensământ, părinţii lui Iisus s-au deplasat în Betleem, care a devenit locul naşterii sale. În acest fel, vechile profeţii au fost împlinite.

Steaua călăuzitoare

Sfânta naştere a fost marcată şi de apariţia unei stele strălucitoare pe bolta cerească. Trei magi (astrologi ai vremii) au interpretat aceasta ca fiind un semn al naşterii unui trimis al divinităţii şi au pornit în căutarea Lui. Veniţi din "Răsărit", cei trei (Baltazar, Gaşpar şi Melchior, aşa cum îi numeşte tradiţia creştină) au ajuns în oraşul Ierusalim, călăuziţi fiind de steaua strălucitoare. Crezând că un "Împărat" nu se poate naşte decât într-un oraş însemnat, precum era Ierusalimul, astrologii au ajuns la Irod, regele iudeilor, pe care l-au întrebat despre noul-născut. Mare le-a fost mirarea, aflând că în Cetatea Sfântă nimeni nu ştia despre un fiu de împărat ce tocmai s-a născut. Nici chiar împăratul Irod nu ştia şi s-a tulburat mult la auzul acestei veşti, el văzând în aceasta o posibilă ameninţare la adresa tronului său. Ştiind că Dumnezeu promise poporului un Mântuitor, Irod i-a adunat pe preoţii de seamă şi cărturarii norodului, de la care a aflat că în Betleemul din Iudeea avea să se nască Mesia. Astfel, Irod i-a îndrumat pe cei trei magi să meargă în Betleem, căci acolo ar fi locul indicat de profeţii. Ieşind de la Irod, astrologii au fost călăuziţi de steaua strălucitoare până la Betleem, unde aceasta s-a oprit. "După ce au ascultat pe împăratul, magii au plecat. Şi iată că steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor până ce a venit şi s-a oprit înaintea locului unde era pruncul. Au intrat în casă, au văzut Pruncul, cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis visteriile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă." (Noul Testament, Evanghelia după Matei, 2,9-11) Aceste daruri aveau menirea de a arăta că Pruncul era Mesia, cel trimis de Dumnezeu, "Mielul care va ridica păcatele lumii".

seminarul tinerilor - cluj, ianuarie, 2008

Referitor la ultimul seminar, fr. Rudi doreşte să ne transmită câteva informaţii folositoare pentru cei care doresc sa participe, legate de modul de organizare, cazare, masă şi subiectele abordate. Fie ca numărul participanţilor să fie cât mai mare.

Dragi tineri,

Cred că aţi aşteptat cu nerăbdare să aflaţi când şi unde va avea loc următorul seminar. Îmi cer scuze că nu v-am anunţat mai repede, a fost numai vina mea. După cum poate unii dintre voi aţi aflat, următorul seminar va fi la Cluj, între 18-20 ianuarie, dacă vom trăi şi va fi voia Domnului ca acest seminar să aibă loc.

După cum bine ştiţi unul din lucrurile cele mai importante pentru ca acest seminar să poată avea loc este ca voi să vă anunţaţi dorinţa de a participa. Iar acest lucru îl puteţi face înscriindu-vă fie la reprezentantul vostru de zonă (nu am să mai amintesc cine sunt aceştia, cine nu îi ştie, să verifice celelalte anunţuri referitoare la seminariile din România), fie la mine prin email, la adresa rudilore32@yahoo.com sau prin telefon 0722593467. Cred că este simplu. V-aş ruga să faceţi acest lucru cât mai repede.

Următorul pas este ca reprezentanţii de zonă să îmi trimită listele cu cei care s-au înscris la ei pe listă CEL TÂRZIU PÂNĂ ÎN 31 DECEMBRIE 2007. În acest sens aş ruga pe reprezentanţii de zonă să fie cât mai operativi. Este o mică vacanţă de Sărbători aşa că aveţi timp suficient să daţi telefoane să aflaţi cine doreşte să vină la seminar.

Aceste liste trebuie să cuprindă următoarele informaţii:
- numele şi prenumele participantului;
- dacă are nevoie de cazare sau nu;

- de când intenţionează să vină la seminar (de vineri seara sau de sâmbăta dimineaţa);

- dacă va lua mesele la adunare sau nu;

- dacă are nevoie să fie aşteptat la gară sau ştie să ajungă la casa de adunare din Cluj.

Legat de seminar aş dori să vă mai dau următoarele informaţii:
- cazarea se va face la fraţi;
- pentru mâncare se va plăti 15 lei (adică 150.000 lei vechi), cu menţiunea că aceşti bani, dacă nu îi aveţi, nu trebuie să îi plătiţi. Nu am dori ca această sumă de bani să vă împiedice să veniţi la seminar.

Aş dori să vă reamintesc, în special pentru cei care poate veţi participa pentru prima dată şi nu numai, câteva din scopurile pe care ni le-am propus să le realizăm prin aceste seminarii, precum şi câteva recomandări.

Principalele scopuri pe care ni le-am propus să le realizăm, prin intermediul acestor seminarii, sunt:

- stimularea pentru studiul Cuvântului lui Dumnezeu;

- înţelegerea voii lui Dumnezeu cu privire la noi;

- înţelegerea modului de trăire a Cuvântului lui Dumnezeu;

- să învăţăm să lăudăm pe Dumnezeu prin cântări;- să ne cunoaştem mai bine unii pe alţii pentru a putea lega prietenii durabile;

- să ne încurajăm unii pe alţii;

- şi, nu în ultimul rând, să înţelegem că cel mai înţelept lucru pe care îl putem face, în lumea aceasta, este să ne consacrăm viaţa Domnului.

Regula de bază a seminariilor noastre este: Prezenţa obligatorie la toate studiile.

Legat de subiectele care urmează a fi dezbătute pe parcursul seminarului, v-aş ruga mult să le aprofundaţi. Este timp suficient până la seminar. Profitaţi de această scurtă vacanţă şi încercaţi să o folosiţi cât mai eficient. Căutaţi să găsiţi timp să vă uitaţi peste aceste subiecte. Ştiu că vă plac mai mult discuţiile libere dar pentru aceasta trebuie să vă pregătiţi. Nu puneţi instructorii într-o situaţie jenantă să nu aibă cu cine dezbate subiectele.

Un alt aspect pe care aş dori să-l punctez este faptul că în programul seminarului a apărut, la solicitarea voastră, o modificare, în sensul că, s-a scos filmul legat de viaţa reformatorilor şi s-au introdus două ore de părtăşie. Legat de această parte de program (părtăşie) v-aş ruga să ne aducem cu toţii contribuţia; şi anume: să pregătim cântâri în grup sau individual, poezii, rugăciuni, experienţe şi alte lucruri pe care le consideraţi benefice pentru zidirea noastră.

Fiindcă am avut unele sesizări, la celelalte seminarii, referitor la ţinuta surorilor, aş dori să vă fac câteva recomandări: Ştiu că este frig afară, dar dacă puteţi, ar fi de preferat, să veniţi în fuste (bineînţeles numai surorile) care să fie adecvate, ca lungime. De asemenea daca purtaţi bijuterii aş dori ca acestea să fie cât mai discrete posibil. Vreau ca prin aceste recomandări, fiecare din noi, să fim o binecuvântare pentru celălalt. Ştiu că veţi ţine cont de aceste recomandări şi vă mulţumesc pentru aceasta.

Vă aşteptăm pe toţi cu drag.

Mai multe informaţii referitoare la seminar, pe forumul tinerilor.

Îmi permit o sugestie. Pentru fluidizarea discuţiilor şi un studiu cât mai coerent posibil, participanţii sunt rugaţi să parcurgă, în prealabil, subiectele ce urmează a fi dezbătute. O minimă cunoştinţă despre cele discutate ajută foarte mult pe cel care conduce studiul, iar eficienţa acestuia creşte. Domnul să vă dea o inimă potrivită tuturor!

Naşterea Mântuitorului, sub semnul divinităţii

Profeţiile, promisiunile şi miracolele care au precedat venirea Fiului lui Dumnezeu

Încă înainte de naşterea Sa, viaţa Mântuitorului s-a aflat sub providenţa divină. O serie de profeţi antici i-au anunţat venirea, iar naşterea a fost anticipată de mai multe miracole. Cu toate acestea, deşi un întreg popor Îl aştepta pe Mesia, puţini au fost cei care au văzut în Iisus din Nazaret pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Pentru creştinii de pretutindeni, Crăciunul, în esenţă, marchează începutul celei mai importante religii a lumii. Fără naşterea lui Iisus din Nazaret şi fără crucificarea pe Dealul Căpăţânii sau Golgota, azi nu am fi îndrăznit să sperăm la mântuire. Întreaga viaţă a Fiului lui Dumnezeu, întrupat în pământean acum 2.000 de ani, a fost una consacrată unui ideal nobil – mântuirea omului. Poate astăzi, într-o lume a vitezei şi tehnologiei, relatările despre viaţa Mântuitorului ne apar ca o poveste. Însă miracolele legate de viaţa Sa sunt prezente nu numai în Biblie, dar şi în scrierile celor care nu au crezut în El ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Ele au fost nişte realităţi de necontestat pentru contemporanii Săi. Încă înainte de naşterea Sa, întreaga viaţă a lui Iisus a fost pusă sub semnul providenţei. Naşterea Lui a fost prevestită cu mulţi ani înainte şi venirea Sa a fost aşteptată de un întreg popor. Totul a început cu promisiunea făcută de Dumnezeu lui Avraam, strămoşul poporului Israel, conform căreia în "el şi sămânţa sa" se vor binecuvânta toate popoarele pământului. Saul din Tars, în tinereţile sale un aprig prigonitor de creştini, convertit mai târziu în urmaş al lui Mesia, a explicat că sămânţa lui Avraam a fost Iisus Hristos.

Profeţii şi miracole

De-a lungul timpului, mai mulţi profeţi au anunţat venirea unui lider spiritual al israeliţilor. Unii dintre aceştia au prevestit până şi locul de obârşie al viitorului Mesia: "Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între ţinuturile lui Iuda, totuşi, din tine Îmi va ieşi Cel care va stăpâni în Israel şi a cărui origine este din timpurile străvechi..." (Mica, în cap. 5). Cu toate că existau multe profeţii referitoare la trimiterea unui Mântuitor din partea lui Dumnezeu, poporul nu L-a primit pe Iisus ca pe Mesia, decât într-un număr foarte restrâns. Promisiunile referitoare la Mesia au fost înţelese greşit, israeliţii aşteptând un lider politic care avea să elibereze statul de sub dominaţia romană. Nu a fost aşa, căci Mesia dat de Dumnezeu venise să elibereze nu numai poporul Israel, ci toată omenirea, mântuind-o. Venirea Sa a fost precedată de Ioan Botezătorul, a cărui naştere a fost şi ea una prevestită printr-un miracol. Unul dintre preoţii iudei a fost înştiinţat de un înger, pe când îndeplinea slujba religioasă la altar, că soţia sa, înaintată în vârstă şi stearpă, va naşte un fiu care va pregăti poporul pentru a-L întâmpina pe Cel promis de Dumnezeu. Însă preotul s-a îndoit, iar îngerul Gavril i-a spus că va rămâne mut până în ziua împlinirii promisiunii. Şi aşa s-a întâmplat. După naşterea sa, Ioan Botezătorul a trăit o viaţă închinată lui Dumnezeu, întorcând inimile oamenilor către lucrurile sfinte şi profeţind venirea unui Mântuitor.

Îngerul păzitor

Acelaşi înger s-a arătat şi unei tinere care servea în Templu şi a cărei viaţă fusese închinată către cele sfinte, încă de la vârsta de 3 ani. El i-a spus că ea fusese aleasă de Dumnezeu să nască un copil sfânt "care va fi chemat Fiul Celui – Prea – Înalt" (Luca, în cap. 1). Având o viaţă deosebită şi credinţă în promisiunile divine, tânăra fecioară Maria a primit cu bucurie încredinţarea îngerului. Apoi, a fost rândul logodnicului acesteia, Iosif, să aibă parte de vizita îngerului, pentru a-l lămuri că Pruncul ce se va naşte este de sorginte dumnezeiască. Înaintea naşterii, cei doi s-au deplasat din Nazaret în Betleem, pentru a se supune înregistrării recensământului roman. Aşa se face că Iisus s-a născut în Betleeem, împlinind profeţia divină. Aceeaşi providenţă a fost alături de magii călăuziţi de o stea strălucitoare, care i-au prezentat pruncului nou născut daruri precum unui mare împărat. La câteva luni după aceea, Irod, conducătorul Iudeii, fiind în prealabil vizitat de magi, care îi preziseră că în regatul său se va naşte un fiu de împărat, a dat poruncă să fie ucişi toţi copiii de parte bărbătească ce nu împliniseră încă doi ani. Avertizaţi de înger, Maria şi Iosif s-au refugiat în Egipt, salvând astfel viaţa lui Iisus. Întoarcerea lor a însemnat împlinirea unei alte profeţii: "Din Egipt am chemat pe Fiul Meu". (Matei, în cap. 2) Cu toate aceste semne divine şi împliniri ale profeţiilor, puţini au crezut în Iisus ca fiind Mesia. Aveau să treacă de atunci câteva secole până ce El a fost recunoscut ca Hristos, Fiul lui Dumnezeu, iar creştinismul să devină religia oficială a Imperiului Roman, care domina atunci lumea.

o veste minunată

Odată, demult, într-un miez de noapte s-a cântat de către îngeri, ca pe nişte harfe de aur: "Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui". Aceasta era o cântare de mărire din cer, şi colinele Iudeii răsunară în noaptea naşterii Domnului de aceste glasuri armonioase, ce aduceau solia de pace, vestind pământului că în milenara lui existenţă a avut loc cel mai mare eveniment atunci, când cohortele oştilor cereşti s-au unit cu îngerul ce aduse-se păstorilor din câmpia Betleemul mesajul ceresc: "Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David, vi s-a un mântuitor, care este Hristos, Domnul." (Luca 2:10, 11)
Mai multe, pe blogul studentul de Biblie.

mari reformatori (II)

Viaţa lui Jan Hus s-a înscris între acelea ale marilor reformatori religioşi ai veacurilor trecute. A fost un perseverent apărător al adevărului, luptând până în ultima clipă a vieţii împotriva unui sistem religios pervertit, ce se pretindea a fi Mireasa lui Cristos. Încă înainte de naşterea sa în Boemia, teritoriu cu populaţie preponderent cehă, dar fiind din punct de vedere administativ considerat tărâm german, Evanghelia fusese tradusă, iar serviciile religioase erau ţinute în limba cehă. În rândul maselor se simţea nevoia unei schimbări religioase. Oamenii începuseră să realizeze că dominaţia bisericii catolice nu reprezenta Împărăţia de 1.000 de ani a lui Cristos. Iar papa nu se comporta precum un vicar al lui Dumnezeu pe pământ.

Terenul pentru Jan Hus a fos pregătit de mare reformator ce i-a precedat – englezul John Wycliffe. Regina Angliei, care fusese convertită la învăţăturile lui Wycliffe, era o prinţesă originară din Boemia, iar prin influenţa ei, lucările reformatorilor au fost larg răspândite în ţara natală. Chiar înaintea lui Hus, în Boemia au existat numeroase nume care s-au ridicat pentru a condamna sistemul papal, afirmând că singura autoritate căreia credincioşii trebuie să i se supună este Dumnezeu. În faţa acestor ameninţări, conducerea bisericii de la Roma nu a rămas pasivă şi a încurajat permanent predicarea în limba latină, o limbă pe care cei mai mulţi din popor nu o cunoşteau, încercând să-şi asigure în continuare supremaţia, în spatele ingnoranţei maselor.

Într-un asemenea context socio – religios a apărut Jan Hus, la sfârşitul secolului al XIV-lea. El a provenit dintr-o familie modestă. Tată său a murit pe când Hus avea o vârstă fragedă, iar mama lui a fost cea care s-a îngrijit de educaţia primită. Ea era o femeie evlavioasă şi considera educaţia şi temerea de Dumnezeu ca fiind cele mai preţioase comori. Astfel, a căutat să îi asigure şi fiului ei această moştenire. Hus a studiat la şcoala provincială, după care, în 1386, a ajuns la Universitatea Karl, din Praga, fiind primit ca student bursier şi obţinând la absolvirea studiului gradul de "Magister Artium". La universitate, Jan Hus s-a distins repede prin străduinţe neobosite şi înaintare rapidă, în timp ce viaţa lui fără reproş şi purtarea amabilă şi curtenitoare i-au câştigat un respect unanim. El a fost un adept sincer al bisercii catolice şi un cercetător sârguincios al adevărului.

După terminarea studiilor, el a intrat în rândul preoţiei, devenind în scurtă vreme o figură cunoscută şi apreciată, ulterior el fiind chemat la curtea regelui. A fost numit profesor, iar mai târziu, rector al universităţii la care studiase. În doar câţiva ani, umilul student bursier a devenit mândria ţării, iar numele lui s-a făcut cunoscut în ţările din jur. Prin intermediul lui Hieronymus din Praga, întors din Anglia, Jan Hus a ajuns să aprofundeze operele profesorului de teologie din Oxford, John Wycliffe, opere care l-au încântat în mod deosebit. El a citit cu interes lucrările respective, socotindu-l pe autorul acestora ca fiind un creştin sincer şi era înclinat să privească favorabil reformele religioase pe care acesta le pomova.

Cam în aceeaşi perioadă, la Praga au sosit doi străini din Anglia, oameni de cultură, care primiseră lumina lui Wycliffe şi veniseră să o răspândească şi în acea partea a Europei. Probabil, dacă ar fi început cu un atac deschis contra papei, ar fi fost repede reduşi la tăcere de către autorităţi. Ei, în schimb, au folosit alte mijloace pentru a-şi atinge scopurile. Fiind pictori talentaţi, cei doi au expus două tablouri într-un loc public. Unul reprezenta intrarea lui Isus în Ierusalim, blând şi călare pe un asin, aşa cum ne spune Matei, în cap. 21, urmat fiind de ucenicii Săi, ce purtau veşminte prăfuite de călătorie. Tabloul al doilea reprezenta o procesiune pontificală, papa fiind înveşmântat în hainele lui bogate, purtând o coroană întreită, călare pe un cal alb, strălucitor, împodobit cu cele mai de preţ podoabe, precedat de trompetişti şi urmat de cardinali şi prelaţi în veşmite scumpe. Cele două reprezentări au constituit o predică mută, ce a atras atenţia tuturor claselor de oameni. Mulţimile veneau să privească picturile şi cu toţii înţelegeau morala, fiind impresionaţi de contrastul dintre blândeţea şi umilinţa Domnului Isus şi mândria papei, pretinsul Său rob. O tulburare mare a cuprins Praga, iar cei doi au fost nevoiţi să părăsească în grabă oraşul.

Unul dintre cei care au înţeles mesajul a fost şi Jan Hus, care a predat ideile inovatoare ale lui Wycliffe studenţilor săi. Mulţi dintre aceştia fiind germani, au dus cu ei lumina şi în patria natală. În anii care au urmat, Hus a predicat teoria reformei în bisericile din Praga. Veştile despre activitatea sa au ajuns şi la Roma, iar Hus a fost somat să se prezinte înaintea papei. Evident, dacă s-ar fi supus, s-ar fi expus la o moarte sigură. Regele şi regina Boemiei, Universitatea, membrii nobilimii şi angajaţii guvernului s-au unit pentru a cere suveranului pontif să îngăduie ca Hus să rămână la Praga. Papa nu a privit cu ochi buni această susţinere a lui Hus şi a procedat la judecarea şi condamnarea lui Hus, declarând oraşul Praga sub interdicţie. Pe vreme aceea, o astfel de sentinţă era menită a creşte spaima maselor vizavi de papă, care era privit ca însuşi reprezentantul lui Dumnezeu, ţinând cheile cerului şi iadului, şi având puterea de a pronunţa judecăţi. Se credea că atâta vreme cât acea interdicţie era menţinută, porţile cerului erau închise pentru regiunile respective, iar morţii aruncaţi afară din paradis. Toate slujbele religioase erau suspendate, bisericile închise, iar morţii înmormântaţi fără slujbă religioasă. Datorită predicilor ţinute de Hus în Capela Betleem din Praga, în limba cehă, precum şi a mesajului său dur la adresa vieţilor imorale şi pline de lăcomie şi desfrâu, el a fost excomunicat de papă, după ce, în prealabil, episcopul de Praga i-a interzis a mai ţine slujbe religioase. Însă Hus nu a respectat deciziile superiorilor săi şi, beneficiind de suportul curţii regale, el a continuat să îşi promoveze ideile privind libertatea religioasă şi de gândire, încă un an. Principalele acuze pe care el le-a adus bisericii romane au fost acelea că apela la cruciade pentru a-şi motiva propriile interese şi obţinerea de venituri din emiterea indulgenţelor şi bulelor papale pentru iertarea păcatelor.

După un timp, Praga a fost cuprinsă de tulburări fără precedent, iar o mare parte dintre locuitori îl acuza pe Hus ca fiind cauza tuturor nenorocirior care se abătuseră asupra lor, cerând a se preda Romei. Pentru a potoli furtuna, Hus s-a retras un timp în satul natal. Între 1412 – 1414, Jan Hus s-a refugiat în Boemia de sud, în Ziegenburg şi în cetatea Krakovec, din Boemia centrală. În perioada refugiului său a scris mai multe lucrări în limba cehă, folosind o limbă literară şi contribuind la traducerea Bibliei şi a Vechiului Testament (1413) în lucrarea Postila. Deaorece papa Johannes XXIII a pornit o nouă cruciadă împotriva oraşului Neapole, promiţând iertarea păcatelor tuturor celor care participă la această cruciadă, Hus a luat din nou atitudine, străbătând Boemia ca predicator. În cursul periplului său, mase mari de localnici i s-au alăturat.

Hus a revenit în Praga şi a continuat să ţină discursuri şi mai dure la adresa papei, predicând cuvântul lui Dumnezeu în toate bisericile. Astfel, şi-a atras de partea sa atât o mare parte a poporului, cât şi curtea regală. Alături de el a fost şi bunul său prieten Hieronymus, care continua munca începută de Wycliffe, în Anglia. Tot în acea perioadă, schisma în sânul bisercicii catolice atingea culmi de nebănuit, trei papi ajungând să-şi dispute supremaţia, pornind războaie unul împotriva altuia. Însă Hus îi condamna permanent, tunând împotriva lor şi acuzând pe faţă nelegiuirile Romei.

În anul 1414, el este convocat la Conciliul de la Constanţa (o aşezare pe malul lacului Boden, între Germania şi Elveţia de azi). Însuşi împăratul german Sigismund i-a asigurat lui Jan Hus drum liber, printr-o scrisoare oficială, emisă în acel an. Astfel, Hus s-a prezentat la Constanţa, beneficiind de o primire călduroasă din partea autorităţilor şi a locuitorilor. Însă, la scurt timp, papa a ordonat arestarea sa. Poporul şi împăratul Sigismund nu au putut accepta iniţial această sfidare a decretelor imperiale, dar, au fost nevoiţi a se supune ordinelor primite de la Roma. Ulterior, Hus a fost condamnat la moarte, prin arderea sa pe rug. De atunci ne-au rămas memorabilele cuvinte, "o sancta simplicitas!" (o, sfântă naivitate), spuse de Hus, în timp ce, înainte de a fi aprins focul, o batrânica, pătrunsă de fervoare religioasă, s-a apropiat şi ea de rug, aruncând un manunchi de nuiele. Probabil credea că prin gestul său, de a contribui la arderea unui presupus eretic, îşi va mântui sufletul. Ori, poate, considera că îşi va aduce aportul la stârpirea ereziei din poporul Domnului. Niciuna din cele două nu s-au întâmplat. Mai mult, viaţa lui Jan Hus a rămas în istorie ca un exemplu viu de luptă pentru un ideal, în acest caz, idealul Adevărului suprem. După moartea sa, mulţi credincioşi i-au călcat pe urme, promovându-i ideile. În plan social, activitatea lui Hus s-a lăsat cu urmări dintre cele mai remarcabile, masele trezindu-se şi revoltându-se împotriva conducerii religioase papale care le-a subjugat atâtea secole. La scurt timp după arderea lui Hus, a fost rândul lui Hieronymos să ajungă pe rug, tot la Constanţa, după ce a intrat în cetate, la auzul veştii morţii prietenului său.

Ca o palidă consolare, în 1999, fostul papă, Ioan Paul al II-lea, şi-a cerut iertare în numele bisericii catolice pentru uciderea lui Jan Hus

primii 5.000

O cifră rotundă. Primii 5 mii de vizitatori ai acestui blog. Cu o medie de aproape 20 de vizitatori pe zi, putem spune că nu am apărut degeaba. Aşteptăm sugestii şi comentarii cu privire la articolele postate. Ce aţi vrea să mai postăm şi ce consideraţi că nu ar trebui să apară prea des. Domnul să vă binecuvânteze pe toţi!

aşteaptă, suflete

Tinerii din Baia Mare, duminica trecută, cu o cântare învăţată de curând.

the three visitors / cei trei vizitatori

Ultimele întâlniri ale tinerilor din Baia Mare au avut ca studiu capitolele 18 – 20 din Geneza. Ele relatează câteva episoade legate de Avraam şi Lot. Mai întâi, pe când Avraam şedea sub stejarii din Mamre, a avut parte de trei vizitatori din cer. Încă de la început, s-a arătat primitor cu ei şi le-a oferit cele mai bune bucate. După aceasta, ei îl înştiinţează de faptul că în anul următor, Sarah, soţia sa, va avea parte de un fiu, întărind, în acest fel, promisiunea conform căreia Avraam va ajunge un popor mare şi puternic, în care vor fi binecuvântate toate popoarele pământului. La plecare, unul dintre vizitatori, căruia Avraam i se adresează cu titlul de „Adonai”, îi spune că, din cauza păcatului nespus de mare al Sodomei şi Gomorei, aceste cetăţi vor fi nimicite. În această situaţie, Avraam ia rolul unui mediator pentru cetatea Sodomei, rugându-se Domnului pentru cruţarea ei, în cazul în care acolo se vor găsi cel puţin 10 oameni credincioşi. Domnul, redat de autor, în întreg capitolul, cu termenul de Yehovah, îi promite că într-o asemenea situaţie, cetatea nu va fi nimicită.

Principalele idei asupra cărora ne-am axat studiul au fost legate de termenii folosiţi în legătură cu vizitatorii şi promisiunile făcute lui Avraam. Din textul capitolului 18 se pare că Avraam a vorbit cu unul dintre cei trei, pentru care foloseşte un termen ce se adresează exclusiv divinităţii (conform Concordanţei Strong). „Adonai” (sub formă de plural) nu se foloseşte în relaţiile umane. În timp ce termenul „domnul meu”, utilizat de Sarah, pentru a-l numi pe Avraam, este, în versetul 12, „adon”. Acesta înseamnă „suveran”, însă el are atât valenţe umane cât şi spirituale. De aici deducem că Avraam ştia cu cine stătea de vorbă. El şi-a dat seama că vizitatorii erau trimişi de Dumnezeu. Pentru a întări această idee, autorul, Moise, foloseşte pentru interlocutorul lui Avraam un alt termen: Yehovah. Însă, Avraam nu i se adresează cu acest apelativ.

Doi dintre vizitatori au plecat către Sodoma, o cetate – reşedinţă a acelei regiuni, însă interlocutorul lui Avraam a rămas. Coroborând aceasta cu faptul că Lot li se adresează celor doi vizitatori ai săi cu titlul de „adon”, putem deduce că unul din cei trei purta un rang superior. Folosirea lui „Adonai” ne poate sugera faptul că El a fost Logosul.

Vom reveni cu continuarea relatării din cap. 19.

.........................................

During our last youth meetings we had in Baia Mare, we studied Genesis 18 - 20. They present a few episodes related to Abraham and Lot. First, when Abraham was sitting under the oaks of Mamre, he had three visitors from above. From the beginning, he showed them hospitality and offered them the best food he had. Next, they let him know that the next year, Sarah, his wife, would have a baby, making stronger the promise about Abraham becoming a great and strong nation, that would be a blessing for all mankind. Before their departure, one of the visitors, who Abraham calls “Adonai”, tells him that, because of a very grievous sin of Sodom an Gomorrah, these cities would be destroyed. Hearing that, Abraham acts like a mediator for the city of Sodom, begging Lord for its salvation, in case there would be at least ten righteous found there. The Lord, named by the author, in the entire chapter, as Yehovah, promises Abraham that in such a case, the city would be spared.

The main ideas of our study referred to the terms used to name the three visitors and to the promises made to Abraham. Reading the text of the 18^th chapter, it seems that Abraham spoke to one of those three, using a term that refers to a divine being, exclusively (Strong concordance). “Adonai” (as a plural) is not used in regular human relations. While the term my “lord”, used here by Sarah, to call her husband, is “adon” (v. 12). This means sovereign, but it is used for both human and spiritual beings. It is a sign for us to see that Abraham knew to whom he was talking to. He realized those visitors had been sent by God. For putting this more obvious, the author, Moses, uses another term to call Abraham’s visitor: Yehovah. But he is not called by Abraham with this name.

Two of the visitors left for Sodom, a capital city of that region, but the one Abraham talked to remained. Connecting this with the fact that Lot called his two visitors “adon”, we can get to the conclusion that the other visitor had a superior rank. The using of term “Adonai’ may suggest us he was the Logos.

We will continue with the 19^th chapter.

viaţa şi lucrarea lui Dumitru Cornilescu

"Cei 4-5 ani în care a tradus Biblia rămân pentru toţi cei care l-au cunoscut pe Dumitru Cornilescu, o enigmă. Nimeni, nici chiar soţia lui, nu ştie multe lucruri cu privire la această perioadă din viaţa lui. Cum a fost posibil ca un singur om, într-un timp atât de scurt, să facă o lucrare atât de mare, de grea şi de importantă? Niciodată nu se mai întâmplase aşa ceva. Nu numai că a realizat această lucrare singur, într-un timp record şi fără să aibă o pregătire specială, dar era şi bolnav, nu ştia ebraica, trăia într-o ţară cu posibilităţi reduse şi mai ales era în necunoştinţă totală despre elementele esenţiale ale mântuirii." Citiţi câteva gânduri despre Dumitru Cornilescu pe blogul studentului de Biblie.

'Naintea lui Isus

Sub îndrumarea lui Rudi am reuşit să învăţăm multe cântări. Progresul făcut în ultimul an este unul evident.

Isuse, condu-m-aici

Tinerii din Baia Mare, în timpul adunărilor duminicale. Cântarea a fost înregistrată la mijlocul lunii octombrie.

seminar, oct., 2007