Această cântare a fost înregistrată de surorile Dana şi Alina Neagu, din localitatea Ruseni, Republica Moldova. Linia melodică îi aparţine surorii Dana (20 ani), care cântă la chitară încă din 1998. Până în prezent, ea a realizat mai multe melodii pe versuri de diferiţi autori. Iertarea este una din cântările compuse în acest an. Alina (18 ani) a fost cea care a compus versurile, în decembrie, anul trecut. Probabil a fost inspirată de momentul care avea să-i stea în faţă, în vara acestui an, când s-a alăturat fraţilor ei de credinţă, prin botezul în apă.
Cântarea este o rugăciune adresată Creatorului, căruia I se cere îndurare pentru păcatele comise în această lume. Tensiunea acesteia este dată de un ritm racordat la trăirea păcătosului căzut în genunchi în faţa lui Dumnezeu şi de dorinţa fierbinte a acestuia de a căpăta ispăşirea. Credem că o astfel de rugă sinceră este bine primită de Domnul. Fie ca noi, toţi, să căpătăm un îndemn spre o astfel de poziţie în faţa Tatălui Ceresc.

Mulţumim celor două surori pentru realizările lor şi ne rugăm Domnului pentru binecuvântarea acestora!
This hymn was recorded by srs. Dana and Alina Neagu, from Ruseni, Moldova. The melody belongs to Dana (20), who has been playing the guitar since 1998. She has composed several songs, on different authors' poems. The forgiveness is a hymn she has composed this year. The other sister, Alina, wrote the lines, in December, last year. Probably, she was inspired by the moment she would have to pass. She was baptized and joined her brethren, last summer.
The hymn is a prayer to our Creator, asking for mercy for earthly sins. Its tension is given by the rithm that follows the sinner's feeling, who kneels in front of God, wishing for forgiveness. We believe this kind of sincere prayer is appreciated by our Lord. May all of us get this wish, to have such an attitude in front of our Heavenly Father.
We thank the two sisters for their work and we pray God to bless them.

2 comments:
nu am cuvinte sa exprim senzatia care am simtit-o la ascultarea acestei cantari. multumim din suflet surorilor si pentru faptul ca o impartasiti cu noi. este minunata. asteptam pe viitor sa ne mai incantati cu astfel de cantari. Domnul sa va binecuvinteze in toate!
Persida
Eu am locuit in Moldova si am participat la adunarea din RUseni si prietenea mea e Alina.Totdeauna cind interpretau aceasta cintarea plingeam, nu am cuvinte sa va spun cind ascult aceasta cintare ce simt.Multumesc surorilor. Salutari din Statele Unite de la tot tineretul din Rominia.
Post a Comment