Una dintre cântările de la ultimul seminar. Cred că este singura pe care o avem înregistrată integral. Mulţumiri pentru strădania lui Rudi, care a reuşit să ne motiveze să cântăm pe trei voci.
John Newton a trăit între 1725 – 1807. Pe când el avea 7 ani, mama sa a murit, iar tatăl său l-a trimis într-o şcoală militară, cu reguli stricte. La vârsta de 10 ani, a fugit de acolo şi s-a angajat ca ajutor de marinar, dorind să se deprindă în arta navigării. Încetul cu încetul, Newton s-a lăsat ademenit de Diavol şi a hotărât să devină un păcătos fără limite, încurajat fiind de viaţa cu care se lupta. A fost înrolat în Marina Engleză, dar a dezertat şi a fost prins ca un infractor de rând şi bătut de mai multe ori în public, până a ajuns să se retragă şi de acolo. A fost tentat să se sinucidă, dar nu a făcut-o şi s-a îndreptat spre Africa, spre un loc unde nimeni nu-l cunoştea. Acolo, a făcut un pact cu Diavolul, jurându-i credinţă. A ajuns în casa unui negustor de sclavi, unde s-a căsătorit. Însă nevasta lui îl umilea fără nicio limită, obligându-l să mănânce de jos şi bătându-l cu biciul. A fost nevoit să fugă până la ţărmul Africii, unde a construit un far, în speranţa că vreun vas se va opri să-l ridice. Un comandant de vas s-a oprit să-l ia, crezand că avea de a face cu un negustor de sclavi sau aur. Însă, tânărul s-a dovedit a nu fi asta, ci un îndemânatic navigator. Astfel, Newton a rămas pe nava respectivă, timp de mai mulţi ani. Aici a trecut printr-o serie lungă de întâmplări, alături de sclavii pe care corabia îi transporta în America. La acea vreme, comerţul cu sclavi era o afacere înfloritoare. Odată, a deschis mai multe butoaie cu rom şi i-a îmbătat pe toţi de pe vas. Drept urmare, căpitanul l-a pedepsit aspru. A fost aruncat în cala corăbiei şi a ajuns să fie servul sclavilor. O condiţie mai mult decât umilitoare. Apoi, a ajuns să mănânce doar pâine mucegăită şi legume stricate, pentru a supravieţui. Nemaiputând îndura condiţia sa, fiind şi foarte bolnav, el a striga către Dumnezeu, pentru ajutor, aducându-şi aminte de sfaturile mamei sale. A citit cartea „Imitatio Christi” şi a rămas marcat pe viaţă. Astfel, a început să îşi schimbe felul de a fi şi s-a apucat să ţină servicii religioase cu membrii echipajului. Ulterior, s-a angajat în Liverpool, ca şi funcţionar. S-a căsătorit cu o prietenă din copilărie şi a intrat în serviciul pastoral în 1764. Predicile sale erau atât de emoţionante şi adunau atâta lume, încât toate sălile unde ţinea discursuri erau pline până la refuz. La 39 de ani a devenit pastor în Oney, unde avea o bogată activitate, în special în ceea ce privea cântarea Psalmilor. Însă, negăsind o cântare după inima sa, s-a apucat să o compună el. Cântarea aceasta s-a numit iniţial „Retrospectiva şi aşteptările credinţei” şi a fost cântată pe o melodie întâlnită pe plantaţiile unde lucrau negri, numită „Mieii iubitori”.
1 comment:
Câteva date despre această cântare
Amazing grace – de John Newton
John Newton a trăit între 1725 – 1807. Pe când el avea 7 ani, mama sa a murit, iar tatăl său l-a trimis într-o şcoală militară, cu reguli stricte. La vârsta de 10 ani, a fugit de acolo şi s-a angajat ca ajutor de marinar, dorind să se deprindă în arta navigării. Încetul cu încetul, Newton s-a lăsat ademenit de Diavol şi a hotărât să devină un păcătos fără limite, încurajat fiind de viaţa cu care se lupta. A fost înrolat în Marina Engleză, dar a dezertat şi a fost prins ca un infractor de rând şi bătut de mai multe ori în public, până a ajuns să se retragă şi de acolo.
A fost tentat să se sinucidă, dar nu a făcut-o şi s-a îndreptat spre Africa, spre un loc unde nimeni nu-l cunoştea. Acolo, a făcut un pact cu Diavolul, jurându-i credinţă. A ajuns în casa unui negustor de sclavi, unde s-a căsătorit. Însă nevasta lui îl umilea fără nicio limită, obligându-l să mănânce de jos şi bătându-l cu biciul. A fost nevoit să fugă până la ţărmul Africii, unde a construit un far, în speranţa că vreun vas se va opri să-l ridice. Un comandant de vas s-a oprit să-l ia, crezand că avea de a face cu un negustor de sclavi sau aur. Însă, tânărul s-a dovedit a nu fi asta, ci un îndemânatic navigator. Astfel, Newton a rămas pe nava respectivă, timp de mai mulţi ani. Aici a trecut printr-o serie lungă de întâmplări, alături de sclavii pe care corabia îi transporta în America. La acea vreme, comerţul cu sclavi era o afacere înfloritoare. Odată, a deschis mai multe butoaie cu rom şi i-a îmbătat pe toţi de pe vas. Drept urmare, căpitanul l-a pedepsit aspru. A fost aruncat în cala corăbiei şi a ajuns să fie servul sclavilor. O condiţie mai mult decât umilitoare. Apoi, a ajuns să mănânce doar pâine mucegăită şi legume stricate, pentru a supravieţui. Nemaiputând îndura condiţia sa, fiind şi foarte bolnav, el a striga către Dumnezeu, pentru ajutor, aducându-şi aminte de sfaturile mamei sale. A citit cartea „Imitatio Christi” şi a rămas marcat pe viaţă. Astfel, a început să îşi schimbe felul de a fi şi s-a apucat să ţină servicii religioase cu membrii echipajului. Ulterior, s-a angajat în Liverpool, ca şi funcţionar. S-a căsătorit cu o prietenă din copilărie şi a intrat în serviciul pastoral în 1764. Predicile sale erau atât de emoţionante şi adunau atâta lume, încât toate sălile unde ţinea discursuri erau pline până la refuz. La 39 de ani a devenit pastor în Oney, unde avea o bogată activitate, în special în ceea ce privea cântarea Psalmilor. Însă, negăsind o cântare după inima sa, s-a apucat să o compună el. Cântarea aceasta s-a numit iniţial „Retrospectiva şi aşteptările credinţei” şi a fost cântată pe o melodie întâlnită pe plantaţiile unde lucrau negri, numită „Mieii iubitori”.
Post a Comment